A. Ce este Campionatul de Bine?
Campionatul de Bine este o competitie pentru atragerea de donatii, adresata ONG-urilor din Romania, ce urmareste sa transforme organizatiile in fundraiseri, in vederea atragerii de donatii pentru propunerile de proiecte sau proiectele in curs de implementare.
Campionatul de Bine este gazduit, organizat si implementat de Bursa Binelui, o platforma de donatii necomisionate.
B. Cine poate participa in Campionatul de Bine?
Campionatul de Bine se adreseaza, in principal, organizatiilor care au profil pe platforma Bursa Binelui si proiecte active. Orice organizatie non-profit, neguvernamentala isi poate crea un cont pe Bursa Binelui si poate inscrie proiecte sau propuneri de proiecte in Campionatul de Bine, in vederea atragerii de donatii si donatori. Mai multe detalii despre cum puteti deveni utilizator al Bursei Binelui regasiti aici.
C. Ce proiecte sunt eligibile?
Este eligibil orice proiect sau propunere de proiect care apartine exclusiv unei organizatii non-profit, neguvernamentale si este initiat si implementat de aceasta, din orice domeniu de activitate. Nu exista un numar limita de proiecte care pot fi inscrise de catre o organizatie.
Pot fi inscrise propuneri de proiecte sau proiecte implementate de organizatie in comunitatea in care aceasta activeaza sau pentru o anumita categorie de beneficiari ai organizatiei, plecand de la o nevoie identificata in comunitate sau in randul beneficiarilor, pentru care organizatia doreste sa stranga fonduri.
Sunt incurajate, pentru a fi inscrise in Campionatul de Bine, initiativele/ actiunile de implicare pentru si ale comunitatilor locale sau pentru anumite comunitati de beneficiari din toata tara.
D. Cand se desfasoara Campionatul de Bine?
Campionatul de Bine 2016, editia a I-a, se desfasoara in perioada 13 noiembrie 2016 – 17 februarie 2017, dupa cum urmeaza:
13 – 25 noiembrie 2016, ora 23:59:59 – Perioada de inscrieri in Campionatul de Bine, editia 2016
26 noiembrie – 16 decembrie 2016, ora 23:59:59 // 3 saptamani – Sferturile Campionatului de Bine
17 decembrie 2016 – 20 ianuarie 2017, ora 23:59:59 // 5 saptamani – Semifinala Campionatului de Bine
21 ianuarie – 17 februarie 2017, ora 23:59:59 // 4 saptamani – Finala Plina de Bine
22 februarie 2017, ora 13.00 – declararea castigatorilor Campionatului de Bine, editia aI-a.
Donatiile „Incasate” vor fi actualizate intr-un interval de maxim 48 de ore pe platforma Bursa Binelui, in pagina de proiect pe site-ul public si in modulul dedicat, din sectiunea „Administrare”, care poate fi accesat dupa logarea in contul de administrator ONG.
Rezultatele fiecarei etape vor fi comunicate dupa 48 de ore, donatiile cuprinse in acest interval fiind inregistrate si calculate pentru scorul din etapa urmatoare.
E. Cum poti fi castigator al Campionatului de Bine?
In prima etapa, Sferturile Campionatului de Bine, organizatiile trebuie sa stranga pentru fiecare proiect inscris: cel putin 300 de lei de la cel putin 5 donatori diferiti.
In cea de-a doua etapa, pentru fiecare proiect calificat in Semifinala Campionatului de Bine, organizatiile trebuie sa atraga donatii in valoare de: cel putin 1.000 de lei de la 20 de donatori diferiti.
In ultima etapa, in Finala Plina de Bine, pentru fiecare proiect calificat organizatiile trebuie atraga o suma cat mai mare de donatii de la cat mai multi donatori diferiti.
F. Ce poti castiga daca participi in Campionatul de Bine 2016?
Vor fi declarate castigatoare si premiate primele trei proiecte cu cel mai mare scor final. Acesta se calculeaza astfel: Scorul final = suma totala stransa din donatii X numarul total de donatori distincti, pe tot parcursul Campionatului de Bine 2016.
Donatorul distinct este considerata persoana care face cel putin o donatie intr-una dintre etape.
3 donatii in 3 etape diferite = 3 donatori distincti.
Premiile vor consta in dublarea sumelor atrase de participanti de la donatori in cadrul Campionatului de Bine, pana in limita a 5.000 de euro.
Proiectele si organizatiile care se califica in Finala de Bine vor fi promovate pe pagina de Facebook , catre cei peste 315.000 de fani ai paginii.
De asemenea, un membru din cadrul organziatiilor, ale caror proiecte s-au calificat in Finala de Bine, va fi beneficiarul unui curs de dezvoltare personala oferit de Bursa Binelui.
G. Cum te poti inscrie in Campionatul de Bine?
In cazul in care nu sunteti inregistrat pe Bursa Binelui ca utilizator, nu aveti un ONG in administrare si nu aveti inregistrat niciun proiect:
Pentru a inscrie un proiect in Campionatul de Bine 2016, fiecare organizatie trebuie sa urmeze patru pasi:
1. Sa se inregistreze pe Bursa Binelui prin crearea unui cont de utilizator. Formularul poate fi accesat de pe butonul “Inregistrare” localizat in dreapta sus in fiecare pagina a site-ului bursabinelui.ro
2. Dupa activarea contului de utilizator si logare, sa inregistreze ONG-ul din pagina “Contul meu”.
3. Odata aprobata inscrierea ca organizatie pe site-ul Bursa Binelui, veti primi prin e-mail documentele care trebuie incheiate intre organizatie si EuPlatesc.ro, unicul operator de donatii care gestioneaza toate tranzactiile ce se inregistreaza pe platforma Bursa Binelui. Va rugam sa trimiteti actele completate, semnate, stampilate si scanate catre adresa office@euplatesc.ro, alaturi de un scan al CIF-ului organziatiei si un scan al CI-ului a reprezentantului legal. Butonul „Doneaza” va fi activat in maxim 24 de ore de la trimiterea actelor. In baza acestor acte, EuPlatesc.ro va vira, in prima jumatate a fiecarei luni, in contul organizatiei, banii donati prin platforma Bursa Binelui in luna anterioara. 4. Concomitent, organizatia poate accesa „Administrare”– „Proiecte”pentru adaugarea unui proiect.
Pentru consultanta sau ajutor: Puteti contacta echipa de organizare a Campionatului de Bine trimitand un e-mail.
Bursa Binelui este singura platforma online care permite donatiile fara comisoane, incurajand astfel donatorii care vor sa participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru sustinerea financiara a unei cauze. Suma minima care poate fi donata este de 5 lei. Toata tranzactia este 100% securizata si nu se percepe niciun fel de comision.